Numeroase studii asupra creierului bazate pe utilizarea imagisticii prin rezonanta magnetica functionala au aratat ca ne indragostim datorita a 29 de zone diferite ale creierului, care depind de pana la 10 substante neurochimice.
In creier avem aproximativ 100 de miliarde de neuroni. Tinand cont de faptul ca numarul de neuroni din inima este de aproximativ 40.000, cu siguranta inima este cel mai bun loc pentru a promova indragostirea?
Ca aproape orice, dragostea intra si in ochii nostri. Cand vedem o persoana de care suntem atrasi, ochii nostri trimit acele informatii vizuale catre cortexul occipital, partea a creierului care va spune ceea ce vedeti, de exemplu, o fata. De acolo, informatiile trec la girusul fusiform, care este structura care determina daca iti place ceea ce vezi sau nu. Intregul proces dureaza cateva secunde. Daca iti place cu adevarat ceea ce vezi, atunci putem vorbi despre „dragoste la prima vedere”.
Un mars de dopamina
De aici totul se complica, iar creierul devine un val de neurotransmitatori, neuromodulatori, neuropeptide si hormoni. Iar vedeta incontestabila a acestei activitati este un neurotransmitator numit dopamina.
Cand girusul fusiform a stabilit ca va place ceea ce ati vazut, acesta trimite informatiile in zona tegmentala ventrala, care incepe sa elibereze dopamina in diferite parti ale creierului. Si acum nu mai exista intoarcere. Acea dopamina merge la nucleul accumbens, legat de placere si dependente, ceea ce ne ofera o „impuscatura” de fericire. De aceea dragostea este ca un drog.
O parte din dopamina eliberata ajunge in cortexul prefrontal, responsabil de luarea deciziilor, si o opreste, asa ca nu mai vedem defectele acelei persoane si vedem doar binele. Dragostea este oarba –la propriu–.
Cand dopamina ajunge in hipocamp, legata de memorie, genereaza amintiri foarte intense ale momentelor traite, motiv pentru care aproape toti ne amintim primul sarut. Cand dopamina ajunge in amigdala, strans legata de emotii, creeaza un sentiment de liniste.
Dar si alte modificari apar si in sistemul nervos simpatic: inima se accelereaza, tractul intestinal este alterat („fluturi in stomac”), pupilele se dilata si transpiratia creste – aceasta din urma nu mai pare atat de romantica.
Multe dintre aceste regiuni bogate in dopamina formeaza sistemul de recompensa al creierului, adica dragostea ofera o placere asemanatoare cu ceea ce traim atunci cand mancam ceea ce ne dorim sau cumparam ceva care ne place cu adevarat.
In mod curios, aceleasi zone ale creierului sunt cele care sunt activate in timpul consumului de droguri si sunt strans legate de dependenta. Acesta este motivul pentru care dragostea creeaza dependenta? Unele studii stiintifice sustin ca dragostea romantica este un tip de dependenta.
Noradrenalina si serotonina, insotitori de calatorie
Dopamina nu este singura in cruciada iubirii. Este insotita de norepinefrina, care creeaza anxietate atunci cand persoana iubita nu raspunde la cele 15 apeluri si la 40 de mesaje WhatsApp. Si acest lucru este strans legat de un alt neurotransmitator, serotonina: atunci cand nivelurile sale scad, asa cum se intampla la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva, ne face obsesivi.
Dar de unde stim ce se intampla in creier cand suntem indragostiti? Datorita studiilor bazate pe utilizarea imagisticii prin rezonanta magnetica functionala, care ne permit sa „fotografiam” creierul indragostit. Pentru a face acest lucru, se analizeaza activitatea cerebrala a subiectilor carora li se arata diferite fotografii care sunt intercalate: a cuplului, a unui prieten si a unui strain.
Pe baza fluctuatiilor fluxului sanguin, oxigenarii si consumului de glucoza, printre altele, care apar in creier dupa vizualizarea imaginilor, regiunile creierului care participa la indragostire pot fi reprezentate prin culori.
Procesul de indragostire este un proces neurochimic foarte intens, motiv pentru care nu dureaza o vesnicie, se estimeaza ca dureaza intre 3 si 4 ani. Dupa acest timp, creierul devine „desensibilizat” si productia de dopamina scade. Dar asta nu inseamna ca flacara iubirii se stinge.
Nu lasa flacara sa se stinga: soseste oxitocina
Ce se intampla atunci? Alti nuclei cerebrali si alti hormoni, cum ar fi oxitocina si vasopresina, intra in actiune, care promoveaza alte sentimente precum atasamentul, legarea cu un partener si fidelitatea.
Studiile asupra acestor mesageri chimici au fost efectuate la barbati si femei cu peste 20 de ani de viata impreuna. Din nou, pe baza succesiunii imaginilor cuplului, a unui prieten si a unui strain, pot fi studiate diferitele zone ale creierului implicate.
Desi imaginea cuplului activeaza zone cerebrale de recompensa asemanatoare cu cele ale indragostirii, ceea ce se activeaza mai presus de toate sunt sistemele cerebrale legate de iubirea materna, precum globus pallidus, substanta nigra, nucleul rafe sau talamusul. Adica, aspectul sentimentelor de atasament si legatura este sporit.
Pentru a evita un deznodamant trist al acestei povesti de dragoste, trebuie stimulata productia de oxitocina, iar acest lucru se realizeaza prin promovarea unor atitudini precum prietenia cu partenerul, admiratia sau complicitate.
Neurostiinta a explicat multe dintre procesele neurologice care apar in timpul indragostirii. Cu toate acestea, multe altele raman inca un secret al naturii… si al lui Cupidon. Unii vizionari ne-au avertizat deja cu secole in urma:
„Dragostea nu priveste cu ochii, ci cu mintea si de aceea il picteaza orb pe Cupidon inaripat.”
