Marii filozofi au discutat despre dragoste de-a lungul istoriei. Este o intrebare care are un numar mare de nuante si aspecte. De la dragostea romantica la iubirea platonica si politicoasa, prin iubirea de umanitate si prietenie.
In prezent, mai ales in randul unei parti considerabile a tinerilor si, de asemenea, in randul adultilor, se pare ca se pierde esenta autentica a ceea ce este cu adevarat afectiunea in toata plinatatea si extinderea ei. Afectiunea poate fi exprimata in moduri infinite, dar este recunoscuta prin ceea ce contribuie la relatiile interumane. Daca te gandesti la dragostea filozofului Pedro Abelardo si Heloisa poti vedea si intelege ce este o afectiune autentica si profunda in Evul Mediu.
Ceea ce nu este iubire, in sensul deplin al termenului, dupa parerea mea, este asa-numita iubire lichida care nu are consistenta in timp si care presupune reificarea oamenilor si inlocuirea lor, dintr-o perspectiva bazata exclusiv pe atractia fizica si bucuria de senzualitate.
Dragostea adevarata nu este asa. Nu este surprinzator ca exista atat de multe schimbari de partener in perioade scurte de timp de la premise, care implica sarituri de la o persoana la alta la un capriciu in relatiile romantice. Pare o competitie pentru a vedea cine primeste cea mai mare satisfactie in a se bucura de practica dragostei in sine. Este ceva asemanator cu o atitudine consumerista, dar axata pe iubire. Oamenii sunt inlocuiti de altii din motive minime si fara a da posibilitatea relatiilor de afectiune sa se consolideze si sa se consolideze in timp. In cele din urma, ceea ce se intampla este ca ruperea inimii si divorturile devin din ce in ce mai dese, iar institutia casatoriei este intr-o criza profunda.
Pentru ca un cuplu sa aiba o relatie amoroasa stabila, este nevoie de intelegere reciproca, gusturi si moduri de intelegere a vietii similare si capacitatea de a ajuta persoana iubita neconditionat. Aceasta inseamna impartasirea unui proiect de viata si a intereselor comune din libertatea fiecarei persoane.
Vom ajunge la o limita care nu este nici dragoste, nici nimic urmand ceea ce fac multi oameni, ceva pur monoton. In plus, nu au niciun proiect de viata in comun cu nicio persoana, pentru ca au relatii scurte care nu dau niciun rezultat. Acest mod de viata nu poate fi considerat dragoste.
Dragostea adevarata inseamna sa dai totul in schimbul nimicului, din partea celor doi oameni care se iubesc, si sa aiba un proiect comun de viitor care mentine iluzia de a trai.
Pe langa respectarea si pretuirea celeilalte persoane si permiterea fiecarei persoane sa aiba propriul spatiu de libertate, bazat pe respect reciproc. Iubirea este la fel de necesara ca si aerul pe care il respiram, din copilarie si de-a lungul vietii. Toate varstele au nevoie de iubire, deoarece este un sentiment universal care este absolut esential pentru o viata fericita.
Dupa cum scrie filosoful Carlos Gurmendez „Dragostea, o sfera in armonia sferelor, este un cantec sau o totalitate in sine.” De fapt, contine in sine o multitudine de aspecte si exprima, de asemenea, iluzia de a trai. Nu degeaba a spus Dante ca misca soarele si stelele. Dragostea include o multitudine de lumi, care sunt manifestarea complexitatii si dinamismului ei.
Banalizarea iubirii de astazi este un semn fara echivoc al pierderii valorilor etice si al unei crize civilizationale considerabile in aceasta era digitala, in care traim. Iubirea se opune mortii in care nu se simte nimic, pentru ca viata a disparut pentru totdeauna.
Sentimentul iubirii produce pace si bucurie, ne salveaza de vesnicia mortii, cu iluzia pasiunii pentru o viata impartasita din plin. Dragostea pare sa suprime trecerea timpului si se pare ca ne face nemuritori in viata. Este ceea ce, in mare masura, da un sens si o semnificatie mai mare existentei.
Pana si oamenii de stiinta de talia Mariei Curie s-au simtit dusi de forta iubirii in viata lor, la fel ca noi ceilalti, ceea ce nu a impiedicat-o sa iasa in evidenta prin realizari extraordinare in stiinta si in domeniul cunoasterii. Dragostea de cunoastere este prezenta, in mod deosebit, si in filosofia lui Platon si, de asemenea, la Aristotel cand scrie despre viata contemplativa.
