Cei care se indragostesc de obicei spun ca aceasta stare provoaca euforie, sau folosesc metafore de tot felul („zbor”, „am fluturi in stomac”, „ating cerul cu mainile”).

Luni sau ani mai tarziu, aceiasi oameni se pot simti indiferenti fata de aceeasi persoana care i-a cucerit, daca cuplul inca se tine impreuna. Asta pentru ca, dupa cum confirma specialistii, desi dragostea nu are o data de expirare anume, indragostirea o are, acea prima etapa prin care parcurg cei care decid sa intemeieze un cuplu sau o familie.

Senzatiile initiale de indragostire „pot fi comparate cu cele care apar in creier atunci cand o persoana consuma cocaina”, a explicat absolventul de psihologie Sebastian Girona. „ Adrenalina si dorinta frenetica de a fi cu cealalta persoana, in special pe plan sexual, este una dintre cele mai valoroase experiente care pot fi traite in viata.”. Frecventa cardiaca si respiratorie cresc, sistemul imunitar isi intareste potentialul; Oricine a fost indragostit stie bine ca nu exista o stare mai placuta. Acest lucru se datoreaza unei serii de reactii chimice pe care indragostirea le declanseaza in organism. Vestea proasta este ca, desi etapa nu dureaza la fel pentru toti oamenii, in toate cazurile are loc o scadere a interesului si foarte des a atractiei, ceea ce duce in unele cazuri la sfarsitul relatiilor.

Cand un cuplu se desparte, este obisnuit sa auziti expresii precum „vraja a fost rupta”, „relatia a fost uzata” sau „magia s-a terminat”. Odata epuizat entuziasmul initial (indragostirea) se vor sustine doar acele legaturi in care cele doua parti reusesc sa renegocieze conditiile, sa regaseasca pactul care le uneste sau sa reinnoiasca acorduri bazate pe afectiune si respect reciproc. In cuvintele lui Girona: „Fiecare relatie de la inceput trece prin stadiul celebrei infatuari, care se caracterizeaza prin faptul ca are o intensitate foarte mare si vizibila, si o adancime mica, in timp si in cele mai bune cazuri, situatia ar trebui schimbare pentru a trece la opus: o legatura mai profunda care scade inevitabil intensitatea.

Cercetari recente de la Colegiul de Medicina Albert Einstein arata ca dragostea romantica dureaza in jur de 28 de luni, iar infatuarea intensa dureaza un an si jumatate. Dupa acea perioada, inima inceteaza sa mai sara cand suna telefonul si fluturii nu flutura in stomac.

Antropologul american Helen Fisher explica in cartea sa „ Noua psihologie a iubirii” ca a te indragosti nebuneste este un mecanism al naturii conceput pentru a se atasa de un partener si a procrea. Grupul de oameni de stiinta condus de Fisher a efectuat RMN pe 839 de persoane care si-au exprimat ca sunt profund indragostiti. Pe baza activitatii creierului vazuta si analizata, au ajuns la concluzia ca dragostea romantica nu este o emotie, ci un impuls care scade in timp. Aceasta abordare descrie primele luni de indragostire ca pe un fel de psihoza temporara, care nu permite iubitului sa gandeasca rational si obiectiv si in schimb idealizeaza persoana care l-a cucerit.
  Se estimeaza, intre timp, ca durata relatiilor romantice este in medie de patru ani; desi poate dura toata viata, daca afectiunea este insotita de o decizie voluntara. 

Psihologul american Robert Sternberg este interesat inca din anii 1980 sa dezvaluie cheile Psihologiei iubirii. Dupa punctul lor de vedere, „succesul” si durabilitatea relatiilor de cuplu depind, in primul rand, de increderea reciproca si de reciprocitatea sentimentului de securitate pe care legatura il ofera : sentimentul subiectiv de stabilitate si echilibru intre ceea ce este asteptat. de la partener la nivel emotional si ceea ce este perceput este ceea ce are ca rezultat o relatie sustinuta. In timp ce, daca echilibrul subiectiv are ca rezultat nesiguranta si lipsa de incredere in celalalt, sentimentele tind sa se erodeze, iar stingerea iubirii este aproape sigura, indiferent de cat de indragostita s-ar fi simtit persoana la inceput.

Sterberg, care este autorul a numeroase carti si prezentari pe aceasta tema – printre alte titluri a scris Teoria Triunghiulara a Iubirii – sustine ca iubirea de durata implica trei componente esentiale: intimitatea (apropierea emotionala), pasiunea (atractia sexuala) si angajamentul ( vointa). de a fi impreuna). Daca aceste trei elemente raman impreuna, cuplul poate ramane impreuna ani sau decenii. Problema este ca oamenii confunda adesea dragostea cu pasiunea si sunt probleme diferite.

In timp ce pasiunea implica atractie sexuala si eliberarea de medicamente naturale, cum ar fi endorfinele, oxitocina, vasopresina, feniletilamina (FEA) si dopamina – care provoaca o serie de reactii chimice care fac persoana sa aiba acea stare de extaz – dragostea de durata este mai mult legata de afectiune si angajament emotional. La fel ca in timpul indragostirii – celebrul psihanalist Jacques Lacana spus ca „A te indragosti inseamna a oferi ceea ce nu ai cuiva pe care nu ai”, intrucat cauti perfectiunea in celalalt si completezi astfel propriile neajunsuri – oamenii se lasa sedusi de iluzia unui nou relatie, care le creeaza asteptari si fantezii care ii cheama sa viseze mare, dragostea pare sa aiba mai mult de-a face cu acceptarea propriei realitati si a celuilalt, si tolerarea diferentelor, in timp.

Dr. Helen Fisher, profesor de antropologie si cercetator in comportamentul uman la Universitatea Rutgers, din New Jersey, SUA, mentioneaza printre principalele caracteristici ale iubirii romantice dorinta intensa de a fi alaturi de acea persoana anume nu numai din punct de vedere sexual, ci si emotional. Potrivit specialistului, dragostea romantica nu este o „emotie violenta”, ci mai degraba un impuls care isi are originea in motorul mintii, chiar mai puternic decat cel care da nastere indragostirii.

Probabil, faptul ca astazi nu este descurajat sa se desparta, ca in deceniile trecute – atunci era mai frecvent ca casatoriile sa dureze chiar si dupa crize majore care astazi sunt motiv de despartire, in randul tinerilor – este ceea ce inseamna ca, in Buenos Aires, Aires, cele mai recente statistici cunoscute despre „starea civila” releva ca, in ultimii ani, divorturile au crescut pana sa atinga recordul istoric. Potrivit raportului Directiei Generale de Statistica si Recensamant a Municipiului, pana in luna iulie a acestui an, in Capitala Federala au fost inregistrate 2.915 divorturi: unul la 142 de minute (cu 77 mai multe decat cele inregistrate in aceleasi sapte luni din 2013, pt. exemplu).
  In cazul casatoriilor se intampla invers: in timp ce in urma cu 15 ani erau 46 de legaturi pe zi (16.832), in prima jumatate a anului 2014 acestea au scazut la 28 la fiecare 24 de ore (5938, pana in iulie), iar tendinta negativa s-a adancit in 2015, desi medie Nu exista inca cifre definitive pentru anul. Se estimeaza ca peste 90% dintre rupturile legale sunt de comun acord (infidelitatea si abuzul sunt de obicei principalele acuzatii in litigiile care ajung la autoritatile judiciare, dar in alte cazuri cauzele cele mai evidente sunt legate, clar si simplu, cu pierderea interesului). ).

Odata cu trecerea timpului, mandatele de „a fi casatorit si a procrea” si-au pierdut putere (asigurarea continuitatii genetice si realizarea unui proiect familial nu par a fi motive suficiente, astazi, pentru a perpetua o relatie). Nici teama de singuratate si „rusinea” de a fi singur nu par sa cantareasca atat de mult (multi o pretuiesc chiar ca pe o stare ideala sau idealizata); Astazi vorbim despre entuziasm, atractie sexuala, admiratie reciproca si afectiune ca pe stalpii unei legaturi intre doi: iubirea este privita ca rezultat al dorintei, iar in acest fel isi mentine intacta esenta primara si originala, legata de emotii si seductie. . Desi este important sa ne amintim ca indragostirea si dragostea raspund la diferite cauze si au consecinte diferite: in timp ce indragostirea este asociata mai intai cu o energie care se concentreaza pe sexual – in multe cazuri, este platforma de lansare si „rezerva”. fond” al cuplului – si poate dura intre opt luni si trei ani, apoi ajunge sa dea nastere, in cazul celor care decid sa ramana impreuna, la afectiune si angajament sustinut.

Cuplurile se dizolva sau se perpetueaza in functie de faptul daca acceptarea reciproca ajunge sa fie impusa – celalalt este asa cum sunt, nu asa cum si-ar dori unul sa fie, intelegerea aceasta pare a fi una dintre cheile cuplurilor „de succes” – solidaritate si camaraderie, peste atractia virulenta a primelor zile.

Ceea ce numim iubire, pe scurt, are foarte mult de-a face cu posibilitatea de a-l iubi pe celalalt asa cum sunt , atunci cand acea unire duce la propria fericire (si chiar si cu a sti sa ne despartim in timp si fara intentie de rau atunci cand nu se intampla). Desi in materie de dragoste nimeni nu poate pretinde ca este specialist, intrucat nu exista formule infailibile. Fiecare iubit este un incepator, riscand teorii si punand in joc experientele personale. Partenerul va face la fel. „Succesul”, se pare, va depinde de comuniunea dintre parti si de daca isi gasesc fericirea in acea uniune, desi nu exista garantii.